luni, 28 ianuarie 2013

Încep iar să scriu

Mă apuc din nou de scris. Scriu gânduri, sentimente, impresii, verzi şi-uscate: părți din sufletul meu, din mine.
Scriu pentru că simt, pentru că vreau să spun, pentru că nu mai doresc să tac. Vreau să-mi pun gândurile pe hârtie, pe nesfârșite foi și să le împrăştii apoi pe străzi, în piețe, în pustiuri şi în mări, să pătrundă până în sufletul pământului, al oamenilor, a cuiva... O să fac din foile cu gânduri avioane, ca şi copiii, ca şi mine, şi o să le arunc, o să le lansez de pe aeroporturile mele: viața o să-mi fie pistă de lansare, zilele piloți, gândurile avioane.
Tu, cel ce vei găsi unul dintre aceste avioane căzut la picioarele tale, îl vei ridica, îl vei despături; poate nu o să înțelegi mereu ce am scris (căci scriu neglijent, mizerabil); poate o să ţi se pară cuvinte fără sens, jumătăți de idei, fraze prost făcute, ciudățenii... Iartă-mă! Nu ştiu altfel. Nu șlefuiesc vorbele, nu lucrez cu migală. Iau cu mâna gândurile din mintea mea, le smulg de-acolo, şi le-arunc pe hârtie. Se-ntâmplă câteodată să cadă pe foaie într-o oarecare ordine, să arate frumos (nu-i meritul meu!); dar de cele mai multe ori cad haotic, se frâng în forme brutale, se-amestecă la-ntâmplare în fraze diforme. 
Chiar dacă nu vei înțelege mereu ce-am vrut să spun, când vei avea în mână unul dintre avioanele mele ai să ştii că cineva, un copil, a vrut să zboare, dar n-a putut, aşa că şi-a trimis gândurile ca soli, ca să schimbe ceva: o dună în deșert, un val în ocean, un om în omenire.

P.S. Te întrebi probabil de ce am ales acest titlu pentru blog, ce vrea să însemne, ce vrea să spună. Dacă ţi-ai pus această întrebare şi te aşteptai să primești un răspuns profund, ei bine, mă tem că te voi dezamăgi încă de la prima postare (şi-mi pare rău; nu de alta, dar aveam timp şi mai încolo). Am ales acest titlu pentru că oricât  mi-am stors creierii nu am găsit ceva mai inteligent; nu m-a dus capu' mai mult, pe românește. Aşa că am decis să pun un punct ca titlu. Dar mă gândeam că un simplu punct ar putea trece neobservat, şi-atunci ai crede că-i un blog fără titlu. Aşa ca am scris, după el, ca să vadă tot omu' "Punct". De ce nu am scris mai întâi "punct" şi apoi să pun punctul, cum ar fi fost firesc? Deoarece un punct nu înseamnă mereu un sfârșit; nu aşa îl văd eu; poate însemna şi-un început. Şi aici voi cita cuvintele unei foarte bune prietene: "Cred că un punct e un bun început. Două puncte înseamnă incertitudine; iar cînd ai trei puncte, deja eşti pierdut!" Şi sper că acum i-am mulțumit (măcar un pic) şi pe cei ce au nevoie de explicaţii logice pentru toate lucrurile.

O seară faină să aveţi!

Un comentariu:

  1. Frumoasa initiativa. Stilul tau de a scrie e foarte interesant ... captivant. Iar de explicatia titlului nu mai are rost sa pomenesc.

    Succes Radule!

    .Punct

    RăspundețiȘtergere